Confesiunile unui damnat

“Fiecare dintre noi este iubirea vietii cuiva”. Sint cuvintele scrise la inceputul confesiunilor lui Max Tivoli, ce pecetluiesc destinul unui personaj aflat la limita intre omenesc si monstruos. Condamnat sa traiasca in alt mod decit oamenii din jurul lui, sa fie mereu altceva decit il cred cei intilniti in drumul parcurs prin lume, Max este martorul degradarii oamenilor pe care ii iubeste, in timp ce el intinereste cu fiecare zi care trece. Andrew Sean Greer reda intr-un mod magistral zbuciumul interior al unui barbat nascut cu infatisare de batrin de saptezeci de ani. Axa timpului nu este parcursa in modul firesc, iar personajul imbatrineste din punct de vedere spiritual si intinereste fizic. Existenta lui ar putea fi descrisa ca fiind o goana nesfirsita pe urmele femeii iubite. Max cauta sa-i daruiasca toata dragostea de care este in stare, dar frustrarea lui se adinceste atunci cind barbatul realizeaza ca nu ii va fi niciodata alaturi pe deplin. Cel mult poate sa respecte indemnul mamei sale: “Fii ceea ce cred ei ca esti!”. Max Tivoli este un exilat, si pe zi ce trece se instraineaza tot mai mult de chipurile familiare, ajungind chiar sa se indeparteze de sine. Ceea ce ramine permanent in sufletul sau chinuit este dragostea pentru Alice, sentimentul care il elibereaza de fapt si ii reda umanitatea. "Confesiunile lui Max Tivoli" este un roman incintator, ce surprinde zbuciumul si deziluziile unui om condamnat la o permanenta solitudine.