Europa Liberă a condus Revoluţia din exil

Înainte de 1989, undele radio erau singurele care stabileau o legătură între Occident şi ţările de dincolo de Cortina de fier. Deveniseră un fel de portavoce a oamenilor torturaţi de agenţii Securităţii, de regimul draconic, de lipsa minimă a condiţiilor de viaţă. Europa Liberă a fost scăparea românilor timp de 40 de ani. Şi chiar dacă intelectualii aflaţi în sediul postului de radio de la München erau ameninţaţi constant de forţele de ordine ceauşiste, nimic nu mai putea să distrugă legătura puternică dintre ei şi lumea pe care încercau să o salveze. În seara de vineri, 7 decembrie, la Cinema Republica din Iaşi a fost difuzat în premieră filmul lui Alexandru Solomon, "Cold Waves - Război pe calea undelor", descris de regizor ca fiind mărturia unor vieţi. Istoria au scris-o alţii.

Cînd înregistrarea porneşte, camera fixează doar ochii lui Mary Georgescu, singurii care mai pot vorbi cînd amintirile devin mult prea chinuitoare. "În fotografii pot să-l văd, dar să-i aud vocea, nu ştiu, e mult prea personal". Şi totuşi ascultă pînă la capăt ceea ce fusese în trecut una dintre transmisiile soţului său, Vlad Georgescu, la Europa Liberă. Cauza morţii lui şi a lui Noel Bernard, director al postului de radio înfiinţat la München în 1950, nu este complet elucidată nici pînă astăzi, deşi ipoteza iradierii lor la comanda Securităţii din România comunistă rămîne în continuare valabilă. Aflată sub egida Congresului Statelor Unite ale Americii, Europa Liberă a fost pentru românii izolaţi de Cortina de Fier singura legătură viabilă cu lumea occidentală, dar şi unicul element de opoziţie într-o ţară în care orice formă de dizidenţă era crunt înlăturată. În acelaşi timp, echipa redacţională fusese considerată de către dictator vinovată pentru deteriorarea imaginii sale în lumea capitalistă, de unde şi nevoia de a o lichida cu orice mijloace. Atacul asupra Monicăi Lovinescu, înjunghierea lui Emil Georgescu, bomba plasată în sediul radioului, coletele capcană, înfiltrările de agenţi au fost doar cîteva dintre măsurile represive orientate înspre postul de radio. Acţiuni a căror execuţie a fost încredinţată de cele mai multe ori oamenilor celebrului terorist internaţional Carlos, aflat în prezent în penitenciarul Clairvaux din Franţa.

"Îmi plăcea de Pleşiţa. Bea mult"

Difuzat în premieră la Cinema Republica, filmul lui Alexandru Solomon, "Cold Waves - Război pe calea undelor" nu s-a vrut a fi un document istoric. De altfel, realizatorul lui, prezent la Iaşi alături de Emil Hurezeanu şi Nestor Ratesh, a refuzat complet ideea că producţia se încadrează în seria de documentare ce prezintă realitatea frustă. "Cold Waves" este doar povestea oamenilor care au făcut posibilă eliberarea românilor condamnaţi la ignoranţă, fie şi pe calea undelor. Pelicula nu dă verdicte, de unde şi forţa ei. Nici măcar la sfîrşit, cînd Alexandru Solomon îi dezvăluie lui Carlos situaţia actuală a lui Pleşiţa. Reacţia teroristului condamnat la închisoare pe viaţă este uluitoare. "Mă bucur că Pleşiţa n-a fost închis. Îmi plăcea de el. Bea mult". O replică care te dezarmează pur şi simplu şi te face să te întrebi ce s-a întîmplat cu promisiunea din '89 că securiştii vor plăti? Că nu se vor mai plimba nestingheriţi prin Parlament, mimînd amnezia. Solomon nu înfierează, ci lasă privitorului dreptul de a judeca singur cum stau lucrurile.

Regimul cu picioarele de lut

Europa Liberă a fost încă de la început un simbol, o formă a opoziţiei care învinge în final, o expresie a efemerităţii unui regim mîncat de carii. A fost mai mult o modalitate de luptă şi mai puţin o afacere, de unde şi certitudinea că postul de radio avea să-şi închidă porţile după '90. Ca niciodată vocile dinăuntrul graniţelor închise ermetic s-au auzit în Occident, strigîndu-şi nefericirea şi victoria. Intervenţiile lui Paul Goma şi militantismul lui pentru drepturile românilor, dezvăluirile lui Ion Mihai Pacepa şi ale dizidenţilor ca Doina Cornea sînt tot atîtea încercări de a şubrezi dictatura lui Ceauşescu şi care au găsit un aliat în intelectualii de peste graniţe.

După Revoluţie, însă cei mai mulţi dintre jurnaliştii Europei Libere nu şi-au mai găsit locul în ţară. Neculai Constantin Munteanu a preferat să rămînă în München, şi să revină doar în calitate de turist în Bucureşti. Dintr-o dată România părea străină şi departe de ceea ce sperau cu toţii că va deveni. În final, regretul Ioanei Măgură - Bernard devine de nesuportat ca o jertfă făcută în van. "Credeam cu toţii că după Revoluţie românii vor fi altfel, că vor fi mai responsabili". E crud să spui că s-au înşelat.